Zeci de mii de turiști s-au bucurat de vacanta de 1 Mai pe litoral, după ce au scăpat de restricțiile impuse de valurile pandemice.
„Foarte frumos, aer mișto, nu mai e Covidul, suntem pe distracție”, spune una dintre româncele venite la mare să se bucure de vacanța de 1 Mai: „Apa e super, se vede mișto, am mai făcut câte ceva, e frumos!”.
„Foarte frumos, mă bucur că am venit, mă bucur că-mi place, e aglomerație, e frumos, suntem fericiți, mă simt foarte bine”, confirmă și prietena ei.
Fericiți au fost și copiii care au mers în satul de vacanță din Constanța, după ridicarea restricțiilor sanitare și privind distanța socială.
„Bubuială, distracție la maxim, e 1 Mai, vai de mine, ce petrecem!”, a răspuns, amuzat, un alt turist din Mamaia. „Atmosfera e foarte plăcută, toată lumea se distrează”, a decretat un alt tânăr.
Potrivit estimărilor Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în acest an, primul fără restricții sanitare după doi ani, pe litoralul românesc au venit, cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, peste 50.000 de turiști.
Astfel, după ridicarea restricțiilor, litoralul românesc redevine o destinație dedicată distracției, evenimentelor, festivalurilor. Conform sursei citate, doar la Festivalul Sunwaves din Mamaia au fost circa 20.000 de participanți, care au optat și pentru cazare, și ân același timp au mai fost festivaluri și evenimente în Mamaia Nord, Constanța și Costinești, precum Festival du Bonheur și „Beach, Please!”.
„Sunt foarte bucuros, în sfârșit simt că s-a relaxat situația asta. Simt că putem ieși din nou noi, adunați într-o comunitate cât de poate de mare fără să mai stăm cu frici, pur și simplu ne-am relaxat”, a spus un tânăr prezent la Sunwaves.
La Mamaia au fost declarați peste 25.000 de turiști, în Costinești 20.000 de turiști iar în Vama Veche a fost un grad mare de ocupare.